UEFA Euro 2024 FOTO / Cadoul lui Edi Iordănescu pentru tricolori, cu 4 zile înainte de meciul cu Olanda
Data publicării:
Edi Iordănescu le-a făcut o surpriză jucătorilor echipei naţionale, cu câteva zile înainte de meciul din optimile EURO 2024, cu Olanda. 

"După antrenamentul din această dimineață, băieții noștri au primit liber până diseară. Aceștia vor petrece timpul alături de cei dragi, iar la ora 18:00 sunt așteptați înapoi la hotel", a transmis FRF pe Facebook. 

Sondaj DCSport. Trece România de Olanda la EURO 2024? Fanii au votat

România a ajuns în optimile de finală ale EURO2024, după ce a câştigat grupa E, în faţa Belgiei, Slovaciei şi Ucrainei. Toate cele 4 echipe au avut câte 4 puncte în final, însă România a fost pe primul loc graţie numărului de goluri marcate, 4. Belgia a marcat doar 2 şi a încasat unul, Ucraina a marcat 2 şi a încasat 4, în timp ce Slovacia a marcat 3 şi a luat 3. 

Olanda, pe cealaltă parte, a terminat pe locul 3 în grupa ei, în spatele Austriei şi Franţei. Singura victorie a olandezilor la EURO 2024 a venit contra Poloniei. În rest, batavii au remizat cu Franţa şi au pierdut în faţa Austriei. 

Pe 2 iulie, la Munchen, România şi Olanda îşi dispută meciul din optimile de finală ale EURO 2024 şi, chiar dacă pe hârtie diferenţa de valoare pare uriaşă, lotul olandezilor având o valoare de peste 800 de milioane de euro, în teren lucrurile ar putea fi echilibrate, cel puţin. 

Iată ce au votat suporterii români în sondajul DCSport, la întrebarea "Trece România de Olanda în optimile EURO2024?". 

Astfel, 58,4% dintre cei care au votat au spus că DA, România va învinge Olanda şi va merge în sferturile de finală ale competiţiei, unde ar urma să joace cu Turcia sau Austria. 

41,6% dintre respondenţi au fost mai pesimişti şi au spus că România se va opri în optimile de finală ale EURO 2024. 

Amintim că este prima dată când naţionala României se califică în fazele eliminatorii ale unui campionat european de pe primul loc al grupei, şi doar a doua oară când România ajunge în fazele eliminatorii, după EURO2000, când tricolorii acumulau tot 4 puncte. Ei remizau atunci cu Germania, pierdeau cu Portugalia şi învingeau Anglia. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel