Pluteşte în aer o dezamăgire constantă. Încă dinaintea meciurilor, suporterii naţionalei sunt 90% convinşi că echipa va pierde sau va face un egal, astfel că replicile tăioase, huiduielile, înjurăturile şi cererile de demisie sunt pregătite. Dacă se întâmplă ca naţionala să câştige, e doar "un noroc", dar dacă rezultatul e oricare altul, însoţit şi de un joc care, să recunoaştem, a devenit tipic, se dă frâu liber la "ştiam că aşa o să fie" sau "oricum ne-am calificat cu noroc, ne facem de râs". 

România merge la EURO 2024 de pe primul loc al unei grupe preliminare cu Elveţia şi Israel, naţionale care au jucători prin campionate mult mai puternice decât avem noi. Să nu uităm că singurul nostru reprezentant într-un campionat de top e Radu Drăguşin, la Tottenham, dar care încă nu este titular cert. Şi, chiar şi aşa, am găsit scuza perfectă. "Războiul din Israel ne-a dus la EURO". Sigur, în aceeaşi notă, şi FC Barcelona poate spune că Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru că ei nu îl mai au pe Messi, pentru că au probleme financiare sau pentru că stadionul lor este în lucru. Extrapolăm şi exagerăm, desigur! 

În ciuda calificării de pe primul loc, neînvinşi în preliminarii, la EURO 2024, miştourile seci au acaparat internetul şi nu numai. "Să îi zică Edi şoferului de autocar să îl lase pe avarii în Germania, că oricum nu stăm mult". "Luăm 10-12 goluri la EURO". Şi câte altele. Dar ce anume ne face să credem că am merita să ajungem în semifinalele EURO, cel puţin? În 1994, România a înregistrat cel mai bun parcurs la un turneu final, atingând sferturile Campionatului Mondial, având în teren ceea ce astăzi numim Generaţia de Aur. Dar numai doi ani mai târziu, acelaşi Hagi şi aceiaşi colegi ai lui au obţinut zero puncte la Campionatul European. Turneu final la care nu mai participasem, la acea vreme, din 1996. Apoi, am mai jucat la un turneu final de campionat european în 2000, şi am luat iar pauză, până în 2008. Când am picat în grupa "morţii", cu Franţa, Italia şi Olanda. Am scos 2 puncte, dar nemulţumirea a fost tot mare. Că "mai aveau olandezii un pic şi îşi dădeau ei gol, doar ca să îi batem, dar noi nu am fost în stare". Că Mutu "a ratat penalty cu Italia, e praf". Fără să ne gândim că tot el fusese cel care îi dăduse gol lui Buffon, în acelaşi meci. Şi starea asta de dezamăgire constantă ne-a dus spre o nouă pauză. Am mai ajuns la un turneu final abia peste 8 ani, la EURO 2016, când la fel de dezamăgiţi eram încă dinaintea meciurilor. Lucru care se repetă şi acum. culmea, tot după 8 ani. Dacă ar fi să fim optimişti, cel mai probabil vom mai juca la un turneu final în 2023, tot la EURO. Sau poate, cine ştie, se mai întâmplă ceva prin lume şi ne calificăm la vreun Mondial. Că, se pare, microbistul român oricum nu crede că se poate altfel, decât prin conjuncturi. 

Avem de învăţat de la nemţi 

Germania a câştigat titlul mondial în 2014, iar de atunci nu a mai reuşit să obţină gloria continentală sau mondială. Acum, cu Julian Nagelsmann pe bancă, un antrenor tânăr şi el, a remizat, scor 0-0, în amicalul cu Ucraina, adversara noastră de la EURO 2024. Valoric şi istoric, Ucraina e mult sub Germania. Dacă ar fi să comparăm, ar fi ca şi cum noi am juca cu Insulele Feroe! Doar că la ei au lipsit huiduielile. Şi am văzut un comentariu al unui fan german care mi-a mers la suflet. 

"Cu excepţia unor momente în care s-au grăbit, Germania nu a mai arătat aşa solidă în ceea ce priveşte controlul unui meci de opt ani. Oamenii se concentrează pe faptul că nu am înscris în primul amical? Am avut ocazii mai multe decât ei şi puteam înscrie cu uşurinţă. Dar Germania este capabilă să îşi păstreze din nou poarta intactă. Iar asta e foarte bine. Acum vorbim de antrenamente, de faptul că jucătorii se obişnuiesc să joace unul cu altul. A fost un meci promiţător", a scris fanul. 

Deci staţi, cum? 0-0 cu Ucraina, o adversară net inferioară din punct de vedere valoric şi istoric, e un rezultat promiţător? E bine că Germania nu primeşte goluri? Mai ales când ştim cu toţii că despre nemţi se spune că i-ai bătut doar când s-au urcat în autocar? Nu mai înţeleg nimic despre fotbal. 

Pentru România, calificarea la EURO e deja o performanţă 

Revenind la ai noştri, poate nu ar fi rău să înţelegem că simpla calificare la turneul final este în sine o performanţă. Orice s-ar întâmpla acolo este un bonus. Mai ales că am ieşit o singură dată din grupe la Campionatul European, în 2000. Nu de alta, dar dacă se va întâmpla vreun miracol şi ajungem prin sferturi sau, cine ştie, chiar mai sus, o să dăm iar "vina" pe noroc, iconiţe, situaţii de conflict din alte zone ale Europei sau, de ce nu, chiar pe aranjamente. Că îmi şi imaginez cum s-ar discuta pe tema "lasă-mă să dau gol acum, şi data viitoare ne dăm noi la o parte". 

*acest articol reprezintă o opinie