UEFA Euro 2024 Mesajul lui Edi Iordănescu, la aproape 24 de ore de la calificarea în optimile EURO2024
Data publicării:
Edi Iordănescu, selecţionerul României, a venit cu un nou mesaj pentru suporteri, după calificarea naţionalei în optimile EURO 2024. 

"De foarte multă vreme românii n-au mai fost uniți într-o asemenea măsură de o stare de bucurie ca acum. Iar faptul că echipa națională a reușit acest lucru înseamnă cea mai prețioasă răsplată pentru noi și obligația de a continua cel puțin la fel pe drumul nostru, împreună!

N-am crezut vreodată că voi ajunge în ziua în care să trăiesc bucuria unei performanțe mai mult în sufletul suporterilor decât în sufletul meu. Acum este pentru prima oară iar sentimentul e copleșitor.

Așa cum eu și jucătorii suntem mândri și vom rămâne mândri totdeauna de românii care ne susțin, devenind un exemplu inegalabil la EURO 2024, eu și românii trebuie să fim mândri de jucătorii noștri. Și suntem! Cuvintele sunt prea puține pentru felicitările și recunoștința mea față de efortul și sacrificiile lor.

Ne-au ajutat să ajungem aici principiile și valorile noastre, așadar de azi trebuie să revenim la ele! Ne-am bucurat o seară, ne întoarcem smeriți la muncă!

Pentru că ne așteaptă un duel fantastic de greu. O știm toți. Dar la fel de bine știm toți că un lucru îl facem mereu: dăm totul!

Doar așa copiii României de azi și de mâine vor păstra acest model și vor crește cu iubire de țară, prin disciplina muncii și în credința că nimeni nu poate pune limite pe drumul lor. Ca să primești tot trebuie, înainte de orice, să dai tot!", a transmis Edi Iordănescu. 

România va înfrunta Olanda în optimile EURO2024, marţi, 2 iulie, de la ora 19:00, la Munchen. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel