UEFA Euro 2024 Presa italiană spune că Drăguşin şi-a dat acordul pentru un transfer la Napoli
Data publicării:
Radu Drăguşin a fost integralist în echipa naţională la EURO 2024 în faza grupelor şi a fost inclus de cei de la Mundo Deportivo în echipa ideală a fazei grupelor. 

Fundaşul cumpărat de Tottenham de la Genoa pentru 30 de milioane de euro iarna trecută ar putea schimba din nou echipa, conform presei italiene. 

Potrivit celor de la Siamo Napoli, fundaşul român şi-ar fi exprimat disponibilitatea de a se întoarce în Italia, iar acum se aşteaptă un răspuns din partea lui Ange Postecoglou, care va fi decisiv în ceea ce priveşte viitorul lui Radu Drăguşin. 

Drăguşin, încrezător că România poate învinge Olanda 

"Nu contează ce adversar vom avea mai departe, ne vom bate cu oricine. Putem învinge pe oricine, ne-am calificat de pe primul loc într-o grupă în care lumea spunea că vom fi ultimii. Ne-am calificat la turneul final de pe primul loc, acum în optimi ne-am calificat de pe primul loc, aşa că orice e posibil", a afirmat Drăguşin la finalul partidei cu Slovacia, scor 1-1.

"Este un moment pe care l-am aşteptat de foarte mult timp şi suntem incredibil de fericiţi. A fost un meci decisiv până la urmă. Ştiam că ei nu vor să piardă şi trebuiau să rişte ceva. Din păcate noi am primit un gol, însă am ştiut foarte bine să reacţionăm. Iar de la penalty-ul pe care l-am înscris am gestionat foarte bine partida, obţinând un egal important", a adăugat el.

Fundaşul s-a arătat mândru de faptul că echipa naţională a făcut fericită o ţară întreagă.

"Cred că suporterii vor fi mai mulţi la următorul meci decât la cel cu Ucraina. Este o bucurie incredibilă. Suntem mândri că am reuşit să facem fericită o ţară întreagă. Ăsta a fost ţelul nostru, să-i facem fericiţi pe oameni şi mândri că sunt români. Publicul care ne-a susţinut din tribune azi a fost extraordinar, ca şi până acum", a precizat Radu Drăguşin.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Euro 2024

logo icon Articole similare

UEFA Euro 2024 De ce nu o să mai fie o altă Generaţie de Aur

"Generaţia de suflet" a naţionalei României a plecat de...


DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

UEFA Euro 2024 De ce nu o să mai fie o altă Generaţie de Aur

"Generaţia de suflet" a naţionalei României a plecat de...


logo icon Cele mai citite
Facebook SC Oțelul Galați

Oțelul Galați transferă un jucător de 19 ani

Sursa: Agerpres

Dinamo înfruntă CFR Cluj în prima etapă, iar Andrei Nicolescu avertizează. "Suntem un pic în urmă faţă de ce prognozasem"

Captură Oţelul TV

Cristian Munteanu, mesaj de forţă înainte de startul Ligii 1 pentru Oţelul. "Important e cum terminăm, nu cum începem"

Captură Rapid TV

Ce ştia Timotej Jambor despre Rapid, înainte să semneze cu giuleştenii. Neil Lennon l-a asemănat cu un atacant legendar

pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?