Scriitorul român Vasile Ernu, însă, avertizează că euforia ar putea să dispară rapid, dacă nu se trece la investiţii. 

"Mie mi s-a părut interesant faptul că a trezit din nou un anumit tip de speranță. Euforia bucuriei, aceasta iarăși să discutăm, ne-a scos cumva... Dacă acum câțiva ani nimeni nu mai reacționa la... decât așa vag. Acum s-a simțit din nou. După foarte mult timp. Mai ales cei care am prins generația de aur și majoritatea încă trăiesc. În mare parte suntem vii. Când eram adolescenți, când ne scotea pe străzi și când era această euforie națională. Când toată lumea era în stradă, în bucurie. Și am spus ok. Evident că eu toate lucrurile astea încerc să le trag pe spuza temelor care mă dor foarte mult. Și cred că sunt foarte importante pentru societatea noastră. Dacă noi trebuie să învățăm să ne bucurăm împreună. Și să suferim împreună. Sunt niște cauze mari. Și asta cumva trebuie să ne pună pe gânduri și un tip de reflecție. Noi mai vrem lucrul ăsta? Vrem. Pentru că o societate trebuie să aibă lucruri. Adică toată ziua fiecare pe căsulița lui. Muncă, job, nu știu ce. Dar sunt lucruri în care noi ca societate trăim împreună. Nu putem pe cont propriu", a declarat Vasile Ernu la Avangarda, podcastul moderat de Ionuţ Vulpescu. 

"Unde este infrastructura noastră? Nu înseamnă să ai Stadionul Naţional"

 
"Și atunci trebuie să ne gândim. Noi vrem lucrurile astea. Da, dar atunci hai să vedem care sunt cauzalitățile. De ce nu mai putem face lucrurile astea. Și atunci dacă ne uităm atent, ce-au făcut țările astea? Dar unde este infrastructura noastră de fotbal? Infrastructura de fotbal nu înseamnă să ai Stadionul Național. 

Și dacă ne uităm, de exemplu, noi avem probleme. Copiii noștri nu mai au unde bate mingea. S-au închis terenuri. Terenurile s-au închis. Infrastructura asta e la îndemână, care trebuie să fie peste tot. În statele dezvoltate, această infrastructură publică este peste tot. Școli de fotbal care trebuie să fie gratuite. Copiii să se duc acolo. Mai ales că ele nu costă aproape nimic. Iar noi am ajuns la un nivel de bunăstare în care ne permitem să facem în orice două blocuri un mic teren. Eu mă uitam cum s-a schimbat în ultima perioadă, când parcurile au fost lăsate, abandonate, nimeni nu mai vrea să mai iasă din ele. Iar noi, acum, mai ales că tehnologia ne ține în casă, noi avem și mai mari nevoie de această infrastructură. Cum au renovat părculețele de lângă blocuri? Full. Mame, copii, părinți, bunici, toți ies acolo toată ziua. Pentru că au nevoie de această socializare. Bun. Am observat la un moment dat, copiii cresc, acum au perioada de adolescență, dar am avut și copii mici, și eu mergeam zi de zi cu ei în parc. Ceea ce observam este că până ajung pe la 12 ani, dispar copiii. Și eu mă întrebam, unde dispar copiii ăștia? Unde se duc? Ce fac? Copiii adolescenți nu se duc acolo unde sunt copiii mici și mamele. Ei deja se distanțează. Au nevoie de locul lor. Parcurile unde ne băteam noi toată ziua înainte, acum e plin de mașini. Terenurile toate sunt închise cu lacăt. N-au acces. Bat, joacă, mai vorbesc, mai pupă, ce mai fac. Sunt adolescenți. Asta e viața de adolescent. Și atunci nici măcar în scările blocului nu mai pot sta, pentru că sunt cu interfoane. Deci copiii ăștia noi îi gonim sau îi băgăm în casă. Automat. Și atunci am observat, de exemplu, la noi în cartier a făcut primăria un mic teren de baschet. Dacă nu stau și la trei noaptea acolo, în vacanță. Se duc, vin seara, joacă, stau acolo, povestesc, aruncă la minge, iarăși. Asta arată că dacă le pui la dispoziție toată această infrastructură, lucrurile se mișcă", a mai punctat scriitorul.