Ciclism Turul Spaniei începe la Lisabona în 2024
Data publicării:
Una dintre cele mai importante competiţii de ciclism din lume, Turul Spaniei, va avea o lungime de 3261 km în 2024. 

Ediţia cu numărul 79 a Turului ciclist al Spaniei, din 2024, va avea un traseu predilect montan, cu startul la Lisabona şi un traseu însumând 3.261 km, cu nouă sosiri la altitudine şi cu un contratimp individual de final, pe data de 8 septembrie la Madrid, informează AFP, scrie Agerpres.

"La Vuelta", al cărei parcurs a fost prezentat marţi la Madrid, va porni pe 17 august la Lisabona, capitala Portugaliei mai găzduind startul în 1997, cu un contratimp de 12 km. După trei etape în Portugalia, plutonul va începe să străbată Spania din a patra zi, cu nouă sosiri la altitudine şi 13 etape montane sau mediu montane din totalul de 21.

Pentru sprinteri, ediţia din 2024 va semăna mai mult cu un coşmar. Etapa a 9-a, de exemplu, între Motril şi Granada, se anunţă foarte dificilă, cu ascensiunea de la Alto del Purche şi dubla căţărare de la Alto de Hazallanas.

Ultima săptămână de competiţie se deschide cu urcarea la Lacurile din Covadonga, una dintre clasicele Turului Spaniei. Penultima etapă, între Villarcayo şi Alto de Picon Blanco, ar putea face o ultimă selecţie cu numai puţin de şapte dificultăţi în program.

Dar la final totul s-ar putea juca pe teren plat. La fel ca în 2021, al treilea mare tur al anului se va încheia cu un contratimp individual de 22 km pe străzile din Madrid unde va fi cunoscut succesorul americanului Sepp Kuss, câştigătorul de anul acesta cu echipa Jumbo-Visma, care a reuşit o triplă inedită alături de Jonas Vingegaard şi Primoz Roglic pe podiumul de premiere.

Parcursul celei de-a 79-a ediţii a Turului Spaniei, care va lua startul pe 17 august la Lisabona şi se va încheia pe 8 septembrie la Madrid după un parcurs de 3.261 km:
Prima etapă - Sâmbătă 17 august: Lisabona - Oeiras, 12 km (contratimp individual)
Etapa a 2-a - Duminică 18 august: Cascais - Ourem, 191 km
Etapa a 3-a - Luni 19 august: Lousa - Castelo Branco, 191 km
Etapa a 4-a - Marţi 20 august: Plasencia - Pico Villuercas, 167 km
Etapa a 5-a - Miercuri 21 august: Fuente del Maestre - Sevilla, 170 km
Etapa a 6-a - Joi 22 august: Jerez de la Frontera - Yunquera, 181 km
Etapa a 7-a - Vineri 23 august: Archidona - Cordoba, 179 km
Etapa a 8-a - Sâmbătă 24 august: Ubeda - Cazorla, 159 km
Etapa a 9-a - Duminică 25 august: Motril - Granada, 178 km
Luni 26 august - zi de repaus
Etapa a 10-a - Marţi 27 august: Ponteareas - Baiona, 160 km
Etapa a 11-a - Miercuri 28 august: Padron - Padron, 164 km
Etapa a 12-a - Joi 29 august: Ourense Termal - Manzaneda, 137 km
Etapa a 13-a - Vineri 30 august: Lugo - Puerto de Ancares, 171 km
Etapa a 14-a - Sâmbătă 31 august: Villafranca del Bierzo - Villablino, 199 km
Etapa a 15-a - Duminică 1 septembrie: Infiesto - Valgrande Pajares/Cuitu Negru
Luni 2 septembrie - zi de repaus
Etapa a 16-a - Marţi 3 septembrie: Luanco - Lagos de Covadonga, 181 km
Etapa a 17-a - Miercuri 4 septembrie: Arnuero - Santander, 143 km
Etapa a 18-a - Joi 5 septembrie: Vitoria - Maetzu. Parcul Natura Izki, 175 km
Etapa a 19-a - Vineri 6 septembrie: Logrono - Alto de Moncalvillo, 168 km
Etapa a 20-a - Sâmbătă 7 septembrie: Villarcayo - Picon Blanco, 171 km
Etapa a 21-a - Duminică 8 septembrie: Madrid - Madrid, 22 km (contratimp individual)


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Ciclism

logo icon Articole similare

Ciclism Principatul Monaco va fi gazda Turului Spaniei, ediția 2026

Monaco va găzdui și startul etapei finale a Turului din...

Ciclism Turul Spaniei începe la Lisabona în 2024

Una dintre cele mai importante competiţii de ciclism...


DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Gheorghe Hagi, gest de mare campion pentru Dorinel Munteanu. Oţelul va putea juca la Constanţa în Europa, dacă se califică

Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Situaţie incredibilă în fotbalul românesc. Ioan Varga cere Corvinului să cedeze locul în Europa Farului. Mihai Rotaru spune că Oţelul sau U Cluj pot juca de 2 ori barajul

Agerpres

Oţelul Galaţi, mutare spectaculoasă la barajul de cupe europene

Sursa: Agerpres

Vin investiţiile, dacă Dinamo se salvează de la retrogradare? Andrei Nicolescu, anunţ important pentru fanii alb-roşii

pixel